monitorulcj.ro Menu
Sport

„Alb-negrii”, eliminaţi din Cupă!

Universitatea Cluj a fost eliminată ieri din şaisprezecimile Cupei României.

Elevii lui Ionuţ Badea au fost scoşi din competiţie de Astra Giurgiu, echipa satelit a Astrei Ploieşti. „Studenţii“ au jucat acest meci la mai puţin de 48 de ore după ultima partidă jucată în Liga 1, remiza 1-1 în deplasare cu FCM Târgu Mureş.

„Alb-negrii“ au ratat câteva ocazii importante, în ciuda faptului că nu au făcut o partidă foarte bună. Giurgiuvenii au marcat unicul gol al partidei în a doua repriză a prelungirilor, prin Budescu, în minutul 109. După primirea golului, clujenii au atacat haotic şi nu au mai reuşit să egaleze.

Ionuţ Badea a trimis pe teren următorii jucători: Matache - Unguruşan, Szilagyi, Pele, Grecu - Balde, Voican, Marinescu - Grozav, Tony, Morar. Pe parcurs au mai intrat Bazii (în locul lui Voican), Păcurar (Marinescu) şi Machado (Morar).

Universitatea a ratat astfel încă de pe acum unul dintre obiectivele trasate de conducere înainte de startul sezonului, calificarea în finala Cupei României.

Iată rezultatele celorlalte meciuri jucate până acum în 16-mile de finală ale CR: Gaz Metan Severin – CS Mioveni 2-2 (Severin calificată după lovituri de departajare), FC Braşov – FCM Bacău 2-0, Petrolul – Chiajna 4-1, Oţelul – Olchim 3-1, FC Brăila – Gaz Metan Mediaş 0-1, Dunărea Galaţi – Sportul Studenţesc 1-0 şi Pandurii – Vişina Nouă 5-0. Astăzi vor mai avea loc meciurile Steaua – Sănătatea Cluj, Dinamo – Luceafărul Oradea, Rapid – Juventus Bucureşti, FCM Tg.Mureş – Viitorul Constanţa şi FC Vaslui – Voinţa Livezile.