monitorulcj.ro Menu
Sport

Două turnee pentru voleibaliste

Voleibalistele Universităţii Cluj au jucat două partide amicale în compania formaţiei CSV Alba Blaj, din liga secundă.

Clujencele au pierdut ambele întâlniri cu 2-3 pe seturi. Dan Gârleanu, tehnicianul voleibalistelor, a declarat că a urmărit potenţialul echipei, nu rezultatul. „Nu am urmărit neapărat rezultatul pe tabela de marcaj, am urmărit mai mult care este potenţialul fetelor şi cum răspund în situaţii de meci“, a declarat el. Universitatea va participa la două turnee, unul organizat de CSU Medicina CSS Târgu Mureş, care va avea loc în perioada 29 septembrie-2 octombrie, iar cel de al doilea turneu va avea loc la Lugoj în perioada 7 – 9 octombrie.  Sezonul 2011-12 al Diviziei A la volei feminin va începe abia în 22 octombrie. În prima etapă Universitatea Cluj va juca acasă cu SCMU Craiova.