monitorulcj.ro Menu
Sport

Duel cu campioana

„U“ Jolidon Cluj, vicecampioana României la handbal feminin, va juca astăzi în deplasare cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana din ultimele sezoane.

Elevele lui Gheorghe Covaciu vor da piept cu una dintre cele mai bune echipe din lume.

În sezonul trecut, „U“ Jolidon a fost singura echipă care a reuşit să obţină un punct în faţa vâlcencelor, care au avut un parcurs aproape impecabil în competiţia internă. Clujencele îşi doresc să repete această performanţă în meciul de azi, chiar dacă de această dată vor juca în deplasare, însă acest lucru va fi foarte greu, ţinând cont de valoarea adversarelor. Partida contează pentru etapa a treia a Ligii Naţionale şi va fi oficiată de un cuplu bucureştean format din Blas şi Ghiorghişor.

Singura jucătoare de la „U“ Jolidon care nu a prins lotul cu care se va aborda partida cu vâlcencele este Laura Olteanu, în rest tot lotul fiind valid.

Sălăjan: „Ne aşteptăm să fie un meci disputat”

Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al vicecampioanelor, a declarat înainte de plecarea echipei spre Râmnicu Vâlcea că îşi doreşte ca fetele să facă o partidă cât mai bună în faţa campioanelor. „Plecăm la Vâlcea cu dorinţa de a practica un handbal bun, a fost o perioadă de 10 zile de pauză de la ultimul meci oficial pe care echipa noastră l-a disputat. Întâlnim campioana României, formaţia care dă scheletul echipei naţionale, unde avem şi noi trei jucătoare care sunt convocate la mai toate acţiunile. Ne aşteptăm să fie un meci disputat şi ne dorim să dăm o replică cât mai bună celor de la Oltchim. Este ultimul test pentru vâlcence înaintea debutului în Champions League, competiţie unde le urăm succes“, a declarat oficialul de la „U“ Jolidon.

Handbalistele „alb-negre“ au obţinut o victorie şi o înfrângere în primele două etape ale noului sezon. În prima etapă au cedat în deplasare la Oţelul Galaţi, 24-29, iar în cea de a doua s-au impus acasă în faţa molvodencelor de la HCM Roman, cu 30-26. Oltchim are două victorii, 29-28 cu HCM Roman şi 33-23 cu SCMU Craiova, ambele partide fiind jucate în deplasare. Clujencele ocupă înaintea partidei de azi locul 6 în clasamentul Ligii Naţionale, iar vâlcencele locul 3.

Sală renovată

Sala „Traian“ din Râmnicu Vâlcea, unde Oltchim joacă meciurile de pe teren propriu, a fost renovată recent, iar acum poate găzdui chiar şi finala Ligii Campionilor. Campioana României a ajuns în 2010 în finala celei mai importante competiţii, dar a jucat meciul considerat acasă în Sala „Floreasca“ din Bucureşti.

Partida Oltchim Râmnicu Vâlcea – „U“ Jolidon Cluj se va disputa astăzi, de la ora 17.30 şi va fi transmisă în direct de DigiSport.