monitorulcj.ro Menu
Sport

Nici o victorie pentru rugbyşti

Echipa naţională de rugby a României a pierdut, miercuri, scor 9-25 (6-12), la Palmerston North, cea de-a patra partidă din grupa B a Cupei Mondiale, în faţa selecţionatei Georgiei, terminând astfel fără nicio victorie cea de-a doua Cupă Mondială din cele şapte la care a fost prezentă.

Precedenta ediţie la care România nu a câştigat niciun meci a fost în 1995, în Africa de Sud. Totodată, aceasta este cea mai clară victorie a Georgiei în partidele cu România, precedentul record fiind 22-7, în 2008 la Tbilisi, în Cupa Europeană a Naţiunilor. Punctele României în meciul de miercuri au fost reuşite de Dumbravă, două lovituri de pedeapsă, şi Vlaicu - o lovitură de pedeapsă. Pentru georgieni au punctat Mamuka Gorgodze, un eseu, Kvirikashvili o transformare şi cinci lovituri de pedeapsă, şi Urjukashvili, o penalitate.