monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea, din nou la Mediaş

„U“ Cluj va juca din nou pe stadionul din Mediaş, de această dată în calitatea de oaspete.

„Studenţii“ vor întâlni pe Gaz Metan într-un meci din cadrul etapei a 9-a a Ligii 1.

Aflaţi pe locul 4 în clasamentul Ligii 1, „alb-negrii“ vor să continue parcursul bun de până acum şi să îşi ia la revedere de la stadionul din Mediaş cu o victorie.

Universitatea va juca pentru ultima dată în acest sezon la Mediaş, de această dată ca formaţie vizitatoare. „Şepcile roşii“, aflate pe locul 4, doresc să se menţină în primele cinci, pentru a fi în grafic cu obiectivul trasat de conducere: participarea în cupele europene. Adversara lor din meciul de sâmbătă, Gaz Metan, se află pe locul 8 şi are evoluţii oscilante: a câştigat în Gruia cu 2-0, a trecut acasă de Steaua cu 3-0, pe de o parte, iar pe cealaltă a pierdut acasă 0-5 cu Dinamo şi în deplasare la Mioveni, 2-4.

Badea: Orice punct contează

Ionuţ Badea, antrenorul Universităţii, îşi îndeamnă elevii să rămână concentraţi, pentru că orice punct contează în lupta pentru participarea în cupele europene. „Ne aşteaptă o prefaţă a întoarcerii acasă, o prefaţă însă ce va fi ca un cuprins. Este important să rămânem conectaţi la Liga 1, o victorie ne poate menţine sus în clasament, o înfrângere poate să ne coboare câteva locuri, aşa că este important să tratăm toate meciurile la fel. Sper ca momentele de teamă să dispară total din jocul nostru “, a spus Badea ieri. Tehnicianul „studenţilor“ crede că Gaz Metan este o echipă bună, în ciuda rezultatelor oscilante din primele 8 etape. „Gaz Metan mai are momente de suferinţă în joc, dar sunt o echipă puternică, ca dovadă stă faptul că au făcut meciuri bune în Europa League. Pustai este un anrenor bun, care studiază mult şi are experienţă. Nu este o favorită în acest meci, ambele echipe sunt bune“, a declarat Ionuţ Badea.

Octavian Abrudan, fundaşul crescut de Universitatea Cluj, speră ca echipa să devină mai puternică pentru ca suporterii să nu mai sufere până în ultima clipă a unui meci. „Sper să reuşim să marcăm multe goluri, să reuşim să devenim mai puternici, să nu mai tremurăm până la ultimul fluier. Cred că meciul cu Gaz Metan va fi unul spectaculos. Sper să exploatăm punctele lor slabe şi să obţinem victoria“, a declarat Abrudan. Fotbalistul clujean a mai precizaz că abia aşteaptă să revină la Cluj.

Partida Gaz Metan – Universitatea Cluj se va disputa sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 19 pe stadionul din Mediaş şi va fi transmisă în direct de DigiSport.

„U“ îl agrează pe Crăciunescu

Cosmin Irimieş, directorul executiv al FC Universitatea Cluj, a declarat ieri că după nici două zile de la punerea în vânzare s-au vândut peste 4.000 de bilete pentru meciul de inaugurare a noului stadion, dintre „şepcile roşii“ şi Kuban Krasnodar. „Suporterii au luat cu asalt casele de bilete, am vândut cam un sfert din cele peste 25.000 tichete tipărite. Le mulţumim fanilor pentru susţinere şi îi aşteptăm în număr mare şi în campionat. Deasemenea, le mulţumim celor de la Mediaş pentru găzduire“, a spus oficialul lui „U“ Cluj.

Irimieş a mai spus că el crede că fostul arbitru Ion Crăciunescu poate fi o soluţie pentru postul de şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, funcţie rămasă liberă după arestarea şi suspendarea lui Vasile Avram. „Ion Crăciunescu este un nume important, cunoscut şi peste hotare. Cred că el este unul dintre puţinii care poate să cureţe imaginea arbitrajului românesc“, a declarat Irimieş.