Sport
Parchet nou ca în NBA în Sala Polivalentă!
Începând de luni, Sala Polivalentă „BT Arena” din Cluj-Napoca are parchet modular la fel ca în National Basketball Association (NBA) din SUA.
Potrivit primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, cea mai modernă arenă indoor din România are începând din această săptămână parchet modular și dotări pentru baschet identice cu cele folosite la Jocurile Olimpice, la Campionatele Mondiale sau în unele arene din NBA.
Sala Polivalentă, gazda meciurilor de pe teren propriu ale echipei de baschet U-BT Cluj-Napoca, dar și a unor competiții internaționale de anvergură în ultimii ani, care au inclus Eurobasket 2017, este astfel dotată la cele mai înalte standarde cerute de către Federația Internațională de Baschet (FIBA).
Parchetul modular produs de către compania americană Connor a fost folosit la recentele Campionate Mondiale de baschet din China și va fi folosit de asemenea și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. De altfel, Connor este furnizor de parchet pentru 14 echipe din NBA, fiecare suprafață fiind personalizată în funcție de cerințele echipelor.
„Emblematicul parchet al echipei Boston Celtics, devenit celebru în toată lumea, design-ul strălucitor al fostei campioane Golden State Warriors sau cel simplist al echipei Brooklyn Nets sunt doar câteva exemple. În plus peste 150 de universități din SUA folosesc acest tip de parchet în arenele lor”, a precizat Emil Boc.
De asemenea, nu doar parchetul modular este la cel mai înalt standard. Sala Polivalentă are de asemenea, sisteme de baschet Schelde (panouri de baschet), producătorul olandez care este partener oficial al FIBA pentru Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice.