monitorulcj.ro Menu
Sport

Dan Petrescu: “Meritam victoria cu Lazio. Avem șanse foarte mici cu Celtic”

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, spune că echipa sa ar fi meritat să câștige meciul cu Lazio, disputat joi seara, la Roma, în penultima rundă din grupa E a Europa League. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea italienilor.

„Sunt șanse foarte mici pentru noi cu Celtic. Toate șansele sunt ale lui Celtic, sunt pe primul loc, dar noi trebuie să ne jucăm șansa”, a spus antrenorul Dan Petrescu.

CFR Cluj a fost învinsă de Lazio, joi seara, la Roma, scor 0-1, în penultima rundă din grupa E a Europa League. Unicul gol al meciului a fost marcat de Correa, în minutul 24.


În ultima rundă, contra lui Celtic, pe teren propriu, CFR Cluj are nevoie să obţină o remiză pentru a fi sigură de calificarea în şaisprezecimile de finală ale Europa League. Ardelenii au şi varianta de a pierde meciul cu scoţienii, însă Lazio nu trebuie să învingă Rennes. Ultima rundă va avea loc joi, 12 decembrie.

„Dacă te iei după numărul de ocazii, trebuia să câștigăm. Ăsta este fotbalul. Am avut foarte multe ocazii și meritam victoria, chiar dacă ne trebuia numai un punct. Au fost două reprize total diferite. În prima, Lazio a fost mult mai bună, ne-am văzut limitele noastre. În a doua repriză, echipa a reacționat mult mai bine, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm”, a declarat după meci Dan Petrescu, la Digi Sport.


Pe de altă parte, Dan Petrescu a fost vizibil deranjat atunci când a fost întrebat de ce a Ciprian Deac a fost doar rezervă. A replicat că așa a gândit el meciul. „Deac e jucătorul echipei ca toți ceilalți. Eu fac echipa. Decid numai eu. Deac este jucătorul lui CFR. Așa am decis eu să-l las pe bancă azi. Așa am crezut eu că e bine (n.r. - să fie rezervă).  El e un jucător valoros. Trebuie să se pregătească și să joace când îl bag eu”, a spus Dan Petrescu.

Clasamentul grupei E, după cinci runde:


1. Celtic - 13 puncte

2. CFR Cluj - 9 puncte


3. Lazio - 6 puncte

4. Rennes - 1 punct