monitorulcj.ro Menu
Sport

Patrick Ciorcilă s-a impus la Cairo

Tenismanul clujean Patrick Ciorcilă a câştigat turneul internaţional de tenis ITF de la Cairo, la mai puţin de două luni după o victorie similară în Macedonia.

Sportivul clubului Winners Tennis Club a avut un traseu excelent la Cairo, intrând în finală, după un meci scurt cu cipriotul Pervolarakis, 6-1, 6-3. Meciul decisiv, contra lui Mazen Osama, din Egipt, s-a jucat pe o căldură infernală, temperatura la umbră fiind de peste 30 de grade. Ciorcilă a reuşit însă să câştige în doar două seturi, cu 7-6 (tiebreak-ul la 4), 6-4.

Bogdan Niţescu, antrenorul sportivului clujean, a declarat la finalul competiţiei că elevul său a jucat foarte bine, în condiţiile în care starea sa de sănătate nu era foarte bună cu câteva ore înaintea finalei. „A fost un meci greu şi strâns, pe care Patrick l-a câştigat în condiţiile în care în noaptea dinaintea meciului a avut febră, iar dimineaţa nici nu ştiam dacă va juca. A fost un turneu bun, deşi în condiţii dificile“, a declarat Niţescu.

Patrick Ciorcilă a început doar din luna mai să joace în ITF Juniors şi are un palmares foarte bun, clasându-se pe locul 419 în clasamentul ATP. Clujeanul are şanse mari să încheie anul în proximitatea locului 300, ceea ce ar reprezenta o performanţă cu adevărat notabilă pentru un sportiv în vârstă de numai 15 ani.