monitorulcj.ro Menu
Sport

Boc bate toba, Boc o bate tare! Primarul, suporter de lux la duelul româncelor cu Rusia

Primarul municipiului Cluj-Napoca este alături de fetele care luptă în culorile României în duelul din Fed Cup cu reprezentativa Rusiei.

Boc bate toba, Boc o bate tare! Primarul, suporterul de lux al tenismenelor la duelul cu Rusia, sursă foto: Eliza Lucaciu/ monitorulcj.ro

Așa cum i-a obișnuit pe fanii tenisului și cu alte ocazii, fie că vorbim de duelurile „clujencei de onoare” Simona Halep sau a echipei naționale a României, edilul s-a „înarmat” cu toba din dotare, fiind din nou în epicentrul galeriei. Și de această dată, Boc este „șeful” galeriei României, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, deși mai deunăzi fusese la Bruxelles.

Bineînțeles, de lângă primar nu lipsește nici frumoasa lui soție, Oana Boc, edilul fiind „secondat” și de viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea. De altfel, Emil Boc a fost printre primii care s-au întâlnit cu fetele din echipa României, miercuri, „tricolorele” revenind la Cluj-Napoca pentru duelul cu rusoaicele.


„Avem de apărat o reușită de excepție. Anul trecut, echipa noastră a ajuns până în seminfinalele competiției mondiale. Le-am urat mult succes fetelor noastre și le-am asigurat de întreaga noastră susținere! Meciul este dificil, dar cu talentul fetelor din teren și cu susținerea noastră din tribună putem câștiga! Putem continua șirul victoriilor din Sala Polivalentă BT Arena, după reușitele cu Elveția și Canada”, a precizat Emil Boc.

Primarul nu este singurul suporter „de lux” al româncelor. „Doar ce am aterizat la Cluj pentru Fed Cup! Deşi mi-ar fi plăcut să fiu pe teren alături de colegele mele, astăzi le voi susţine din afara terenului! Am încredere în ele că vom obţine un rezultat foarte bun”, a declarat tenismena Mihaela Buzărnescu, care lipsește din lotul României.


CITEȘTE ȘI: „Toba lui Boc”, o mișcare de PR reușită