monitorulcj.ro Menu
Sport

Înfrângere usturătoare în meciul inaugural

Universitatea Cluj a fost învinsă clar, 0-4, de Kuban Krasnodar, echipa pregătită de Dan Petrescu, în primul meci de fotbal pe Cluj Arena.

Ruşii nu au avut milă de clujeni şi i-au depăşit fără drept de apel, chiar la meciul de inaugurare a noii arene.

După o ceremonie de inaugurare pe parcursul căreia au fost omagiate fostele glorii ale clublui, iar fanii au putut să-i vadă pe juniorii clubului, a avut loc mult aşteptatul amical dintre Universitatea şi Kuban Krasnodar, primul meci jucat de „şepcile roşii“ pe noul stadion şi totodată primul meci jucat la Cluj în calitate de gazde, după o pauză de 16 luni.

Elevii lui Dan Petrescu au umbrit însă sărbătoarea clujenilor, câştigând meciul la un scor drastic, 4-0.

Kulic a deschis scorul (minutul 9), reuşind o foarfecă, după o centrare foarte bună a românului Dacian Varga. În minutul 26, Davydov a majorat avantajul oaspeţilor, înscriind după ce a scăpat singur cu Popa.

După pauză „studenţii“ au fost mult mai ofensivi, în dorinţa de a marca primul gol pe noul stadion. Mingea nu a vrut însă să intre în poarta ruşilor, în ciuda numeroaselor ocazii ale „alb-negrilor“, care au nimerit şi bara. Davydov a fost scăpat din marcaj şi reuşit dubla, în minutul 60, iar Ryzkov a închis tabela la 0-4, în minutul 74, cu un şut puternic de la mijlocul careului.

Petrescu: „Rezultatul e mai puţin important“

Dan Petrescu, antrenorul celor de la Kuban Krasnodar, a declarat diplomat la finalul meciului că scorul este mai puţin important şi că a fost foarte încântat că echipa sa a fost invitată la primul meci pe Cluj Arena. „Îmi pare rău că scorul a fost aşa mare, Universitatea Cluj a jucat bine, are echipă. Suntem onoraţi că am fost chemaţi să inaugurăm acest frumos stadion. Rezultatul e mai puţin important. Îmi pare bine că am avut ocazia să venim aici, totul este la superlativ. Suntem foarte mulţumiţi, sper să reuşim şi noi să chemăm Universitatea la Krasnodar. Cred că i-am făcut şedinţa tehnică lui Ionuţ Badea“, a spus Dan Petrescu după meci.

Claudiu Niculescu, atacantul Universităţii a declarat că scorul a stricat drastic sărbătoarea suporterilor, dar speră să le ofere o victorie în primul meci oficial, cel cu FC Braşov. „Scorul ne-a stricat sărbătoarea, în rest totul a fost frumos. Din păcate, jocul n-a fost să fie, acum gata, a trecut inaugurarea, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să ne gândim la meciul cu Braşov. Într-un meci oficial vom avea o altă atitudine. Este frumos să joci cu 30.000 de oameni în spate, orice fotbalist visează la această atmosferă“, a spus Niculescu.