monitorulcj.ro Menu
Sport

„U“ – Dinamo, derby pentru Europa

Universitatea Cluj va juca pe teren propriu împotriva liderului Dinamo Bucureşti, într-un meci din cadrul etapei a 12-a a Ligii 1.

„Şepcile roşii“ vor da piept cu „câinii roşii“, galeriile celor două echipe fiind înfrăţite.

În sezonul trecut, „studenţii“ au luat toate cele şase puncte din cele două meciuri cu Dinamo şi vor să repete performanţa şi în actuala stagiune. Dacă atunci „U“ Cluj era o nou-promovată care îşi dorea să se menţină în Liga 1, iar bucureştenii luptau pentru titlu, în acest sezon cele două echipe au acelaşi obiectiv: calificarea în cupele europene.

Tehnicianul „studenţilor“, Ionuţ Badea, a declarat că meciul cu Dinamo este la fel de important ca oricare altul. „Meciul cu Dinamo este unul important, ca toate partidele din campionat, pentru că orice victorie îţi aduce trei puncte. Întâlnim o echipă bună, care conduce clasamentul, deşi înainte de startul sezonului puţini îi dădeau şanse la titlu. Au o forţă ofensivă deosebită, marchează multe goluri, dar sper să-i putem opri“, a spus Badea.

De la Universitatea vor lipsi Elias Bazzi şi Sebastian Achim, cei doi sunt suspendaţi datorită eliminării din meciul cu Pandurii.

Partida dintre Universitatea Cluj şi Dinamo se va disputa sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 21.30 pe Cluj Arena. Cele două echipe s-au mai întâlnit de 86 în primul eşalon. Clujenii au câştigat 21 de meciuri, bucureştenii 47, iar 18 întâlniri s-au încheiat la egalitate.

Dinamo este liderul Ligii 1, cu 26 de puncte în 11 meciuri, iar Universitatea este pe locul 5, cu 21 de puncte. „Câinii roşii“ au cel mai prolific atac al campionatului, ei reuşind să înscrie 25 de guluri, cu unul mai mult decât CFR Cluj.

Badea neagă că ar fi fost tensiuni

Ionuţ Badea, antrenorul clujenilor, a ţinut să precizeze că nu au fost tensiuni în vestiarul echipei, aşa cum s-a vehiculat în presa centrală. „Nu au fost probleme în vestiar, nu au fost conflicte între jucători. Eu fac schimbări în echipă în funcţie de adversar, de forma sportivă arătată la antrenamente, sunt mai mulţi factori care mă determină să aleg primul 11. Claudiu Niculescu nu a jucat cu Pandurii pentru că a avut mici probleme şi nu avea rost să rişte o accidentare pentru 10-15 minute pe teren“, a declarat tehnicianul Universităţii.

Laurenţiu Marinescu, mijlocaşul Universităţii, neagă şi el că ar fi fost certuri în vestiarul echipei. „În această săptămână atmosfera a fost la fel ca de obicei, nu a existat nici un conflict. Sper să facem un meci bun şi să învingem pe Dinamo, nu contează cine înscrie, important este să luăm cele trei puncte“, a declarat jucătorul care a marcat primul gol al „şepcilor roşii“ pe Cluj Arena, în victoria cu 1-0 în faţa celor de la FC Braşov.