monitorulcj.ro Menu
Sport

Egal fără goluri între „U“ şi Dinamo

Universitatea Cluj şi Dinamo au remizat, 0-0, în derby-ul etapei a 12-a a Ligii 1.

„Câinii“ au rămas pe primul loc, iar „studenţii“ au urcat cel puţin temporar pe locul 4.

 

„Şepcile roşii“ au remizat în cel de al doilea meci oficial jucat sâmbătă pe Cluj Arena.

Elevii lui Ionuţ Badea au început mai bine meciul decât adversarii lor şi au dominat primele minute. Claudiu Niculescu a expediat un şut de la distanţă, dar dinamoviştii au reşit să blocheze. Unguruşan, iar mai apoi Cojocnean, au ratat şi ei deschiderea scorului. Cojocnean a scăpat singur cu Bălgradean, dar nu a reşit să-l învingă pe portarul dinamovist. Ocaziile bucureştenilor i-au avut în prim plan pe Laurenţiu Rus şi Ionel Dănciulescu, ambii ratând însă de puţin.

După pauză, Dinamo a avut cele mai mari ocazii. Marius Popa a scos cu greu un şut din cădere a lui Dănciulescu, în minutul 54, iar Scarlatache nu a nimerit poarta, după o centrare din corner excelent executată de Cătălin Munteanu. Pe final, jucătorii celor două echipe au comis mai multe faulturi, neremarcate însă de centralul Alexandru Deaconu.

Remiza albă dintre „U“ Cluj şi Dinamo convine cel mai mult CFR-ului. Dacă vor învinge în meciul din această seară de la Braşov, „feroviarii“ se vor apropria la un singur punct de „câinii roşii“.

Walter: „Încă suntem prea mici să ne batem pentru campionat”

În ciuda faptului că Universitatea a reuşit doar o remiză în meciul cu Dinamo, finanţatorul Florian Walter s-a declarat mulţumit la finalul meciului. „După ce pierzi ambii fundaşi stânga, e mai greu pentru echipă. Acolo au avut şi ei ocaziile. Nu a jucat niciodată Nasser fundaş stânga. Ştiam că nu o să mai avem o posesie bună. Suntem în primele 5 şi asta mă mulţumeşte. Încă suntem prea mici să ne batem pentru campionat“, a spus Walter după meci la DigiSport.

Ionuţ Badea, antrenorul Universităţii a declarat după meciul cu Dinamo că echipa sa a suferit datorită accidentărilor lui Grecu şi Mendy. „Am avut o mare neşansă accidentîndu-se ambii fundaşi stânga. Cu Grecu în teren ne-am creat multe ocazii pe partea stînga, după ieşirea lui n-am mai contat pe partea aceea. Cred că meciul a arătat un fotbal frumos, au jucat două echipe scurte şi au fost destule faze de poartă“, a declarat Badea la finalul partidei.

Atmosferă extraordinară în tribune

De cealaltă parte, Liviu Ciobotariu, antrenorul lui Dinamo, a declarat că „U“ a dominat prima repriză, iar echipa sa pe cea de a doua. „Au fost două reprize diferite. Universitatea a dominat în prima parte, iar după pauză noi. Şi noi şi ei ne-am închis bine în apărare, astfel că nu au fost foarte multe ocazii de gol. Pe alocuri mă mulţumeşte rezultatul, dar jocul nostru din prima repriză m-a dezamăgit. Remarc extraordinara atmosferă din tribune“, a sus antrenorul „câinilor“ după meciul de pe Cluj Arena cu Universitatea.

Laurenţiu Rus, „killer-ul“ clujenilor

Mijlocaşul dinamovist Laurenţiu Rus a scos din joc doi fotbalişti ai Universităţii Cluj.

În minutul 27, Rus l-a atins, involuntar, cu gheata pe faţă pe Constantin Grecu, la o fază de atac a dinamoviştilor. Fundaşul clujean nu a mai putut partida şi a fost înlocuit de Mendy. Câteva minute mai târziu, aproximatix în acelaşi loc, Mendy a fost accidentat, tot involuntar, de acelaşi Rus. Jucătorul de culoare al Universităţii a fost transportat de pe teren direct la spital, pentru investigaţii.

La finalul meciului, Laurenţiu Rus le-a cerut scuze celor doi fotbalişti şi le-a transmis sănătate, prin intermediul lui Ionuţ Badea.

 

Caseta tehnică

 

Universitatea Cluj: Popa - Unguruşan, Szukala, Abrudan, Grecu (Mendy '27, Nasser '37) - Marinescu, Boştină, Păcurar - Cojocnean, Niculescu (Tony '57), Cristea.

Dinamo: Bălgrădean - Scarlatache, Luchin, Grigore, Diabate - Rus, Kone, C. Munteanu, Alexe (Păun '79) - Dănciulescu (L. Ganea '88), Niculae.

Cartonaşe galbene: Abrudan '45, Păcurar '86 / Alexe '62, Păun '90+1

Arbitri: Alexandru Deaconu - Cristian Nica, Ionel Popa - Ovidiu Haţegan. Observatori: Aron Huzu şi Gheorghe Nedelescu.

Spectatori: 22.000, dintre care aproximativ 1.000 de dinamovişti.