monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj, la un pas de lovitura sezonului pe piața transferurilor

CFR Cluj este la un pas să îl vândă pe Mihai Bordeianu în Arabia Saudită în schimbul unei sume de peste 1 milion de euro.

CFR Cluj, la un pas de lovitura sezonului pe piața transferurilor

 

 


CFR Cluj este foarte aproape să îl transfere pe Mihai Bordeianu în Arabia Saudită pentru o sumă care depășește 1 milion de euro, conform mai multor surse. Mihai Bordeianu a fost cumpărat de CFR Cluj la începutul anului 2018, atunci când  echipa din Gruia le-a plătit celor de la FC Botoșani 200.000 de euro.

Bordeianu ar urma să plece la Al Qadisiyah, formație din Arabia Saudită, însă momentan mai sunt de pus la punct câteva detalii cu privire la salariul jucătorului, dar și a prețului final.


„Există negocieri cu clubul din Arabia Saudită, dar oferta nu e satisfăcătoare. Jucătorul e liniștit la CFR pentru că propunerea nu a fost grozavă nici pentru el. Știți bine că interesul lui Petrescu este să aibă dubluri pe toate posturile. E logic că s-ar bucura ca Bordeianu să rămână. Au fost discuții în permanență pentru vânzarea jucătorilor noștri, doar că nu a venit oferta potrivită. La un moment dat o să vindem și jucători”, a declarat Marius Bilașco pentru GSP.RO.