Sport
Voleibalistele de la „U” Cluj, interzise la turneul de la Bacău. Trei jucătoare sunt infectate cu COVID-19
Voleibalistele de la Universitatea Cluj nu vor participa la al doilea turneu organizat de FRV.
Universitatea Cluj ar fi trebuit să joace cu Pitești și Știința Bacău la finalul săptămânii în al doilea turneu din Divizia A, dar „studentele” nu vor putea să își apere șansele din cauza infectării cu COVID-19. Clujencele vor pierde astfel meciurile cu 3-0 și vor rămâne în zona locurilor retrogradabile.
„În urma testelor Covid-19 efectuate de către echipa de volei feminin a Clubului Universitatea au fost depistate trei cazuri pozitive, astfel că, după efectuarea anchetei epidemiologice, DSP Cluj nu a dat avizul pentru participarea la turneul II al Diviziei A1 feminin, programat la sfârșitul acestei săptămâni la Bacău.Conform regulamentului de desfășurare a Campionatului Național de volei, echipele care nu participă la competiție din cauza îmbolnăvirii cu virusul Sars-Cov-2 vor pierde meciurile cu 3 la 0.”, au transmis oficialii de la „U”.
Voleibalistele au pierdut la primul turneu cu Târgoviște, 3-0, dar aveau să câștige cu 3-2 în fața celor de la Voluntari. Universitatea ocupă locul 9 în clasament înaintea meciurilor de la Bacău.