monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj renunţă la un tânăr de perspectivă! Şumudică l-a trimis la Rapid

CFR Cluj l-a trimis pe Nicolae Carnat la Rapid sub formă de împrumut.

CFR Cluj renunţă la un tânăr de perspectivă! Şumudică l-a trimis la Rapid

Nicolae Carnat, jucător adus anul trecut de la Sepsi Sf. Gheorghe, a fost trimis de Marius Şumudică la Rapid. Tânărul atacant se pare că nu l-a mulţumit pe noul antrenor din Gruia şi din acest motiv a fost împrumutat.

„E o realizare transferul la Rapid, mă bucur că echipa a revenit în Liga 1 și sper să reușim să facem lucruri frumoase în noul sezon, să îi facem fericiți pe suporteri. Pe suporteri i-am urmărit mereu cu plăcere pe rețelele de socializare și abia aștept să joc pe noul Giulești, cu ei în spate. Am multe de învățat și de dovedit, și de aceea am venit aici, deoarece, împreună cu noii mei coechipieri, vreau să realizăm obiective mărețe. Am urmărit parcursul Rapidului din Liga 4, e o performanță foarte mare că a revenit în prima ligă. Sper să ajungem cât mai sus în acest sezon, chiar și în play-off”, a spus Carnat, la prezentarea oficială.