monitorulcj.ro Menu
Sport

A început Transylvania Open! Simona Halep, FAVORITA turneului

Transylvania Open WTA250, cel mai mare turneu de tenis organizat vreodată în România, a debutat sâmbătă, 23 octombrie, cu prima zi de calificări

A început Transylvania Open! Simona Halep, FAVORITA turneului

 

 


Favorita numărul 1 este dubla campioană de Grand Slam, Simona Halep (locul 19 mondial).

La turneu participă și tânăra jucătoare cu origini românești care a scris istorie la US Open, Emma Răducanu.


Pe tabloul principal sunt direct calificate 26 de jucătoare de top mondial, între care șapte jucătoare din România: Simona Halep, Gabriela Ruse, Irina Begu, Jaqueline Cristian, Irina Bara, Ana Bogdan și Andreea Prisăcariu, care a intrat pe tablou cu un wild card.

„Mulțumim pentru organizarea la un nivel atât de înalt al acestui turneu. Am primit deja multe reacții pozitive de la jucătoare, de la antrenori, legat de cât de minunat a fost amenajată BT Arena. Mulțumim organizatorilor pentru primirea călduroasă și profesionalismul cu care au organizat totul”, a transmis Martina Lutkova, supervizor WTA.


 

Transylvania Open, al doilea turneu WTA 250 organizat la Cluj-Napoca în acest an

„Suntem fericiți că am reușit să organizăm, într-un singur an, două turnee WTA. După Winners Open WTA250, turneu organizat în august, pe zgură, acum am dat startul unei competiții puternice indoor, pe hard, cu jucătoare de top și cu miză mare. A fost o adevărată desfășurare de forțe pentru a pune totul la punct până la cel mai mic detaliu și ne bucurăm să avem alături de noi parteneri de încredere. În acest moment, le urăm mult succes jucătoarelor și nu ne rămâne decât să ne bucurăm de tenis de calitate”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA250.


„Ca parteneri de lungă durată ai WTA și susținători al tenisului feminin de top de peste 41 de ani, suntem mândri să fim din nou alături de organizatorii acestui turneu, al doilea din acest an de la Cluj. Bucuria ne-a fost cu atât mai mare văzând că turneul coincide cu lansarea noului model Porsche Macan. Participanții vor putea să descopere pe durata turneului flota noastră de modele Taycan, Panamera, Cayenne și, bineînțeles, noul model Macan”, a transmis Adrian Pascu, Director Executiv importator Porsche.

Garbine Muguruza, Paula Badosa, Ekaterina Alexandrova, Elise Mertens, Viktoria Golubic, Veronika Kudermetova, Kaia Kanepi și Mayar Sherif și-au anunțat retragerea de pe tabloul principal al Transylvania Open în ultimul moment. De asemenea, Mihaela Buzărnescu nu a mai putut lua startul în turneul de calificări.


Main Draw - Transylvania Open

Tragerea la sorți a meciurilor a avut loc la finalul primei zile a turneului și a venit cu multe surprize. Simona Halep va deschide turneul cu un duel 100% românesc. Ea o va întâlni în teren pe Gabriela Ruse într-o confruntare-eveniment: prima întâlnire directă dintre cele două jucătoare în circuitul profesionist. Un alt meci între două jucătoare din România oferit de sorți este duelul dintre Irina Begu, favorita 7 a competiției, și Irina Bara.

Favorita 3 a turneului, Emma Răducanu, va juca la prima ei apariție într-un turneu organizat în România contra slovenei Polona Hercog. Va fi al doilea meci pentru Emma de după câștigarea US Open.

Celelalte favorite sunt estona Anett Kontaveit, cap de serie 2, care are în continuare șanse de calificare la WTA Finals. Lista este completată de elvețianca Jil Teichmann (4), australianca Ajla Tomljanovic (5), croata Marta Kostyuk (6) și rusoaica Anhelina Kalinina (8). Ana Bogdan va deschide cu Ivana Jorovic, iar Andreea Prisăcariu va întâlni o jucătoare din calificări.

Șase sportive vor obține accesul pe tabloul principal în urma meciurilor din calificări care se termină duminică.

Transylvania Open, premieră logistică în România

Cel de-al doilea turneu de tenis WTA organizat anul acesta în România are loc în perioada 23-31 octombrie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Sala Polivalentă a fost împărțită în două terenuri de joc complet (Terenul Central și Terenul 2) separate de o cortină cu proprietăți fonoabsorbate și ignifuge. Pentru separarea celor două zone de joc au fost folosiți 6000 mp de pânză și 400 ml de schele.

Calificările din cadrul turneului se joacă cu public, iar pentru fiecare zi de turneu au fost puse în vânzare 1.500 de bilete, ceea ce înseamnă 25% din capacitatea sălii polivalente din Cluj-Napoca. Doar persoanele cu schema completă de vaccinare și doar copiii cu vârsta de peste 12 ani au putut achiziționa bilete. Măsurile au fost luate în concordanță cu normele de securitate în vigoare, adoptate în contextul pandemiei.

În cadrul Transylvania Open concurează 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu. În joc sunt puse 280 de puncte WTA și premii de 235.238 de dolari.

 

CITEȘTE ȘI

Director Transylvania Open, despre interzicerea publicului la competiții: „O lovitură gravă și o campanie anti-vaccinare”