monitorulcj.ro Menu
Sport

LaGrange, în probe la „U“ Mobitelco BT

„U“ Mobitelco BT caută întăriri, după ce trei jucători de bază ai campioanei au suferit accidentări.

Ieri a sosit la Cluj conducătorul de joc american Jerome LaGrange. În vârstă de 33 de ani, LaGrange are 1.92 m și 91 kg și ultima dată a jucat la Kecskemet, în Ungaria. Înainte a mai jucat la Dombovar și Atomeromu, cu această echipă evoluând la Cluj-Napoca, în cadrul turneului final al CEBL. În sezonul 2010-2011, la Kecskemet, LaGrange a avut medii de 12,6 puncte, 3,8 recuperări, 4,1 pase decisive și 1,9 mingi pierdute în 29 de meciuri, fiind titular. „Nu avem prea mult timp de experimente, ne-am decis să îl aducem pe Jerome. Va susține câteva probe de joc, dar credem că este ceea ce ne trebuie pentru că îl știm de patru ani. Este prieten bun cu Kyndall Dykes și am încredere că ne va aduce plusul de maturitate de care avem nevoie“, a declarat Mircea Cristescu, președintele clubului clujean.