monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

AB: Paisprezece copii de la o grădiniţă din Sebeş, la spital cu toxiinfecţie alimentară

Paisprezece copii şi un angajat al unei grădiniţe din Sebeş au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, în noaptea de joi spre vineri, cel mai probabil din cauza alimentelor servite la grădiniţă, autorităţile sanitare deschizând o anchetă în acest caz.

Poza ilustrativă. Sursă foto: Desteptarea.ro

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Horia Timiş, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că 14 copii cu vârste de până la 5 ani şi un adult, angajat al unei grădiniţe din municipiul Sebeş, au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce li s-a făcut rău cel mai probabil din cauza alimentelor consumate la grădiniţă.

Copiii şi persoana adultă au fost internaţi la secţiile Pediatrie şi Infecţioase ale Spitalului Sebeş, iar potrivit medicilor niciunul dintre aceştia nu este în stare gravă, fiind forme uşoare şi moderate ale bolii.


Directorul DSP Alba a afirmat că instituţia pe care o conduce şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au deschis anchete în acest caz, în condiţiile în care se presupune că din cauza alimentelor servite la grădiniţă li s-a făcut rău celor 14 copii, scrie Mediafax.