Ştiri din Transilvania
S-a lăsat cu rețineri după „războiul civil”. Polițiștii, atacați cu pietre în plină stradă VIDEO
Şapte persoane au fost reţinute pentru ultraj în urma unor incidente petrecute sâmbătă după-amiază într-un cartier din municipiul Hunedoara după ce, în timpul unui raid efectuat de poliţişti, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului a devenit recalcitrant, iar mai mulţi locuitori din zonă au fost violenţi cu forţele de ordine.
UPDATE: 9 persoane au fost duse la audieri
Poliţiştii şi procurorul de caz vor stabili, duminică, măsurile legale care se impun după incidentele violente care au avut loc, sâmbătă după-amiaza, într-un cartier din municipiul Hunedoara, oamenii legii fiind atacaţi cu pietre, iar două maşini ale poliţiei fiind avariate de o parte dintre cei prezenţi în zonă.
Potrivit IPJ Hunedoara, nouă persoane au fost conduse la audieri la sediul Poliţiei Hunedoara, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice
ȘTIREA INIȚIALĂ
Poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi obiecte contondente, iar două maşini de poliţie au fost avariate cu pietre de către o parte dintre locuitorii cartierului. Pe imaginile distribuite pe reţelele de socializare se vede cum poliţiştilor li se adresează cuvinte grele. De asemenea, un bărbat loveşte cu cotul în geamul unei maşini de poliţie care are oglinda laterală smulsă.
Pentru calmarea spiritelor, poliţiştii au tras un foc de armă în plan vertical
„Urmare a incidentelor semnalate în cartierul Micro 6 din municipiul Hunedoara, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie şi jandarmerie. O parte dintre persoanele implicate în aceste incidente au fost reţinute şi conduse la sediul poliţiei, urmând a fi audiate cu privire la comiterea infracţiunilor de ultraj tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, întrucât două dintre autospecialele de poliţie au fost avariate în cursul intervenţiei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.
Potrivit acestuia, incidentele s-au declanşat în timpul unei misiuni în care poliţiştii verificau modul în care se respectă prevederile legale referitoare la deplasarea persoanelor în spaţiul public, în contextul stării de urgenţă.
„În timp ce verificau respectarea prevederilor Ordonanţelor militare, echipajele de poliţie au identificat o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege şi, mai mult decât atât, era recalcitrantă. Imediat după acest moment, poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi alte obiecte contondente de mai multe persoane din respectivul cartier, rude şi cunoscuţi ai bărbatului care era legitimat de poliţie”, a explicat Niţu.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru ultraj şi distrugere
Pentru restabilirea calmului, în zonă au intervenit poliţişti, jandarmi şi luptători ai serviciului special. Toate persoanele din acea zonă s-au retras în locuinţe, iar situaţia a revenit la normal.
Echipajele de ordine publică vor rămâne, în continuare, în zonă pentru a preveni orice alte incidente, a mai precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.
CITEȘTE ȘI:
Bâlbâială de la cel mai înalt nivel. OMS: „Termenul de distanțare socială este GREȘIT!”