monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

FOCAR de infecție cu coronavirus la granița cu județul Cluj

Un focar de COVID-19 a fost descoperit o firmă din Alba. Potrivit DSP, 27 de angajați ai unei firme din municipiul Sebeș au fost confirmați cu noul coronavirus. Este vorba de o fabrică de înghețată.

FOCAR de infecție cu coronavirus la granița cu județul Cluj

Potrivit DSP Alba, din cele 30 de cazuri raportate duminică, 27 sunt angajați ai firmei respective.

Este vorba despre persoane domiciliate în mai multe localități din județ. Acestea au fost internate în spitale din Alba.


”DSP Alba a demarat ca de fiecare dată 2 anchete (una epidemiologică și una a inspectorilor sanitari) asa cum prevede legislația în vigoare. Primele măsuri luate de DSP au constat în transportul celor pozitivi la spitalele de specialitate, izolarea contacților direcți și suspendarea temporară a activității operatorului economic până la finalizarea anchetelor și pana la efectuarea operațiunilor de igienizare generală și dezinfecție în unitate.

Operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor igienico-sanitare, totodată specialiștii epidemiologi au stabilit ca principala cauza a infectărilor nepurtarea echipamentelor de protecție de către angajații unității, deși angajatorul le-a pus la dispoziție și au fost instruiți în acest sens.


În cadrul unității au fost testați ieri 64 de angajați, urmând ca astăzi sa fie efectuate alte peste 200 de teste COVID-19, potrivit Alba24.

DSP Alba continuă să întreprindă măsuri specifice de identificare a cazurilor pozitive COVID-19 și a eventualelor focare, limitarea extinderii precum și de testare a populației conform atribuțiilor și normelor legale în vigoare.


Rugam populația să evite panica, specialiștii iau ca de fiecare dată măsuri ferme și imediate având ca scop protejarea sănătății publice”, a transmis DSP Alba.

CITEȘTE ȘI: Primele focare de infecţie cu noul coronavirus după relaxarea măsurilor. Două localităţi, plasate în CARANTINĂ