Ştiri din Transilvania
Papanași fierți. Cea mai simplă rețetă
Papanaşii fierţi cu brânză amintesc de copilărie şi sunt foarte gustoși.
Este o reţetă foarte rapidă şi foarte uşor de preparat care nu necesită nici pregătiri foarte mari, nici foarte multă îndemânare.
Ingrediente papanași fierți
- 1 kg brânză de vacă
- 250 gr griş
- 4 linguri zahăr
- 2 fiole esenţă de vanilir
- 3 ouă mari
- 100 gr unt
- 200 gr pesmet
- 4 linguri zahăr
Preparare papanași fierți
Brânza de vacă se omogenizează bine cu furculița. Adăugaţi grișul și amestecaţi bine. Adăugați vanilia și zahărul și amestecați iar. Apoi adăugaţi ouăle unul câte unul, amestecând după fiecare. În funcție de cum e brânza, mai uscată sau mai moale, s-ar putea să aveți nevoie de un ou în plus sau în minus. Lăsați amestecul să se odihnească cam jumătate de oră.
În acest timp puneți la fiert o oală mare cu apă. Dacă doriți adăugați rom în apă, chiar se simte diferența.
Într-o tigaie mai mare topiți untul și adăugați pesmetul și la foc mediu îl prăjiți până se face auriu. Stingeți focul și adăugați zahărul. Nu-l adăugaţi de la început pentru că se va arde şi pesmetul va avea o culoare neplăcută şi se va simţi gustul de ars.
Cu mâinile umede, din amestecul de brânză modelați bile micuțe, cam cât mingile de ping-pong. Vă umeziți mâinile după fiecare 2 – 3 papanași, merge mai ușor.
Când apa fierbe dați focul pe minim și așteptați că apa să nu mai clocotească. În acel moment puteți adaugă în oală papanași până acoperiți fundul oalei cu ei. Nu-i înghesuiți prea tare, mai bine îi fierbeți în mai multe ture. Papanasii sunt fierți când se ridică la suprafață.
Îi scoateți cu ajutorul unei spummiere cu găuri și îi aruncați direct în tava cu pesmet pe care o scuturați bine cu mișcări orizontale față-spate astfel încât papanasii să sebrostogolească și să se acopere singuri de pesmet.
Îi scoateți pe o farfurie și serviți pudrați cu zahăr vanilat, cu dulceața preferată, smântână, iaurt grecesc sau cu un sos delicat.
CITEȘTE ȘI
Rețeta de papanași prăjiți: cum faci ca să îți iasă moi și pufoși