Ştiri din Transilvania
Zeci de „nași” CFR, scăpați de pedepse aspre după ce au recunoscut că au dat șpagă
Zeci de angajaţi de la Regionalele Căile Ferate Române (CFR) Călători din Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi sau Craiova au fost vizaţi de un amplu dosar de corupţie.
Potrivit dosarului, faptele au fost petrecute în urmă cu aproape un deceniu. Conform Adevărul, mulți dintre acești angajați au încheiat acorduri de recunoaștere cu procurorii, acestea fiind validate în ultimele luni de instanțele de judecată.
Astfel, Tribunalul Braşov a validat acordurile de recunoaştere ale angajaţilor CFR acuzaţi pentru fapte de corupție. În aceste dosare, inculpaţii au scăpat cu pedepse mici, de doar câteva luni închisoare cu suspendare. Din cauza numărului mare de inculpaţi, cercetările procurorilor au durat ani de zile.
Când a izbucnit scandalul cu nașii de la CFR?
Scandalul de corupţie în care au fost implicaţi „naşii” de la CFR s-a iscat în octombrie 2012. Atunci, procurorii au ridicat pentru audieri 169 de persoane angajate la Regionalele CFR Călători din Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi şi Craiova, iar dintre acestea 124 au fost propuşi pentru arestare preventivă.
Ulterior, în 2014, au fost trimişi în judecată în acest dosar peste 30 de angajaţi ai Regionalei CFR Braşov. În cazul angajaţilor care şi-au recunoscut faptele, cercetările au fost disjunse. De altfel, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au interceptat mai multe convorbiri între conductorii şi şefii de tren prin care se anunţau unii pe alţii despre banii pe care urma să îi ia.
„Nașii” CFR foloseau un limbaj codificat
Angajaţii CFR erau extrem de prudenţi în discuţiile telefonice, folosind un limbaj codificat, cu elemente de argou – „a cârji, chiori, colet, a încărca trenul, a sta cu mortul pe tine sau tren bun”. Controlorii de tren au fost acuzaţi că au încasat ilegal sume cuprinse între 3 şi 60 de lei, în funcţie de rută, de la călătorii fără bilete.
„Nașii” au fost interceptaţi şi cum îi mituiau pe superiori pentru a închide ochii la supra-controale sau pentru a-i scăpa de anchetele interne. De anchetă au fost vizaţi nouă inspectori de specialitate – supracontrolorii. Dintre aceştia, 5 erau angajaţi la Braşov, 3 la Bucureşti şi unul la Cluj-Napoca. Ei erau mituiţi de subalterni cu bani, băuturi alcoolice sau diverse bunuri (expresoare de cafea sau alte electrocasnice).
CITEȘTE ȘI:
După trei ani, judecătorii au reuşit să dea o condamnare în dosarul „naşilor” de tren. Închisoare pentru o şpagă de 30 de lei