Ştiri din Transilvania
Taxa specială pentru turiștii din Cluj-Napoca. Ce se întâmplă cu banii strânși?
În toamna anului 2018, Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis să instituie o taxă specială pentru turiști, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2019.
La acea vreme, administrația locală a hotărât să impună o taxă specială de promovare a turismului local, în cuantum de 1% din tariful net de cazare pe noapte.
Această taxă specială este plătită de fiecare turist la hotelul unde se cazează, iar banii încasați în urma Hotărârii aprobate în Consiliul Local Cluj-Napoca sunt virați la bugetul local.
Potrivit proiectului de Hotărâre adoptat, taxa specială de turism este folosită exclusiv pentru promovarea obiectivelor turistice şi a destinaţiei turistice Cluj-Napoca, în vederea creşterii numărului de turişti, creşterea calităţii serviciilor turistice, dar și susţinerea proiectelor turistice inovative în vederea dezvoltării smart turismului.
Aplicații de promovare a turismului local, lansate în 2021
De asemenea, taxa specială este menită să susțină sistemul online de promovare turistică, precum și consolidarea brandului turistic al municipiului. Plătitorii acestei taxe sunt toate persoanele care beneficiază de servicii de cazare în campingurile, pensiunile, aparthotelurile, hostelurile și hotelurile din oraș.
După aproape doi ani de la introducerea taxei speciale de turism, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a explicat ce se întâmplă cu banii strânși în tot acest timp. Astfel, edilul a precizat că fondurile adunate sunt direcționate spre realizarea unor aplicații care vor sprijini și promova turismul local.
„Sunt (taxele – n.r.) în fondurile prevăzute la Primărie, din aceste fonduri se pregătește realizarea aplicațiilor care vor susține turismul în Cluj-Napoca. Ele sunt în fază avansată de lansare, se pregătesc și aplicații, și alte facilități alternative pentru turiști. O să vi le prezint, probabil, la începutul anului viitor”, a declarat Emil Boc, la un post local de radio.
CITEȘTE ȘI:
După Consiliul Judeţean, şi Primăria Cluj introduce taxa pentru turism din 2019