monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

10 locuri de vizitat în Transilvania! Unde poți merge în vacanță cu familia

Transilvania este una dintre cele mai importante zone din punct de vedere al turismului în România. Iată 10 locuri de vizitat în Transilvania într-o vacanță cu familia.

Cele mai frumoase destinații pe care poți să le vezi în Transilvania

Transilvania este o destinație adorată de mulți români, dar și de mulți străini. Pandemia de COVID-19 i-a făcut pe mulți să își petreacă concediul în țară și să descopere astfel noi locuri superbe de vizitat. Transilvania se remarcă prin multe cetăți impunătoare și construcții vechi de câteva sute de ani.

Clujul se remarcă pe lista județelor din România în care putem să vizităm diferite obiective turistice spectaculoase, însă cele mai interesante obiective sunt în județul Brașov.


10 obiective de văzut în Transilvania

1. Unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din Transilvania este Cetatea Sighișoara. Amplasată pe râul Târnava Mare, Cetatea din Sighișoara este construită în secolul XII de coloniștii șași și este aproape neschimbată după atâția. Obiectivul turistic face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO din 1999. Dacă tot ești în zona Sighișoara, ar fi păcat să nu mergi până la Daneș, acolo unde găsești un restaurant cu specific tradițional, dar și o mini grădină zoologică pentru cei mici.

2. Viscri – Cetatea Rupea – Lacul de Smarald Racoș. De la Sighișoara, în aproximativ 30 de minute ajungi la Viscri, acolo unde poți să vizitezi Biserica Evanghelică Fortificată sau casa Prințului Charles. În zonă, se poate mânca într-un decor rustic. Pe drumul dintre Sighișoara și Brașov este de neratat Cetatea Rupea, o construcție impunătoare care îți face cu ochiul de pe DN 13. Priveliștea din interiorul cetății este una superbă și poți descoperii întreaga zonă. După vizita de la Rupea este timpul să treci și pe la Lacul de Smarald Racoș și Vulcanul stins din aceași localitate. O adevărată lecție de geologie!

3. Cetatea Râșnov și Centrul de Echitație Diana. Dacă ai ajuns în zona Brașov este timpul să faci o vizită la Râșnov, acolo unde descoperi o cetate veche din secolul XIII. În plus, la Râșnov găsești și Centrul de Echitație Diana, acolo unde poți să iei lecții de călărit, dar și să faci o vizită pe cal până la Cheile Râșnoavei. În plus, Dino-Park și sanctuarul de urși pot fi și ele vizitate.

4. Castelul Bran, o destinație despre care nu mai are nevoie de prezentare. Aflat la doar 30 de kilometri de Brașov, Castelul lui Dracula este probabil cel mai important obiectiv turistic din România.

Ce poți să vizitezi în Transilvania

5. Valea Zânelor – Castelul de Lut și Păstrăvăria Albota. Turul Transilvaniei poate continua cu o zi în județul Sibiu. Castelul de Lut este una dintre cele mai importante atracții turistice din zona Sibiului în ultimii ani. Dacă tot sunteți prin zonă și iubiți peștele puteți opta pentru o masă la Păstrăvăria Albota.

6. Cheile Turzii și Salina Turda sunt obiectivele principale din județul Cluj. Despre Salina Turda se știe că este cea mai mare din țară și oferă experiențe de neuitat. Vizita la Cheile Turzii necesită mult timp, dar și o pregătire fizică bună dacă vreți să parcurgeți întreg traseul.


7. Cetatea Alba Carolina este cea mai mare din România și are un număr impresionat de obiective ce pot fi vizitate. Două catedrale, celula lui Horea, Muzeul și Sala Unirii sunt printre punctele de interes.

8. Piatra Secuiului și Cetatea Trascăului se află în satul Colțești și la aproximativ 5 kilometri de comuna Rimetea în Alba. Construită în 1296, Cetatea Trăscăului oferă o priveliște de zile mari de la cei peste 700 de metri altitudine.Tot în zona Rimetea se află și Piatra Secuiului, un loc care te duce la o altitudine de 1128 metri.

9. Lacul Colibița, un lac artificial de peste 270 de hectare și o lungime de 13 kilometri te așteaptă în Munții Călimani, județul Bistrița-Năsăud. Pe malul lacului găsești stațiunea Colibița, un loc ideal pentru un week-end de relaxare.

10. Brașov-Sibiu-Cluj-Napoca, trei orașe de văzut. Cele trei orașe din inima Transilvaniei trebuie vizitate cel puțin o dată în viață. Obiective precum Biserica Neagră din Brașov, Grădina Botanică din Cluj-Napoca sau Podul Minciunilor din Sibiu sunt musai de bifat.