Unii au murit, alții au scăpat ca prin minune cu viață în urmă cu 29 de ani. Și unii, și alții sunt eroii cărora noi, cei vii de astăzi, le datorăm libertatea și bunăstarea unei Românii care nu mai seamănă deloc cu cea din 1989.
Peste 2.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în 2016, aceasta fiind cea mai mare creştere din ultimii 7 ani. Peste 11.600 au murit din cauza unor boli, cele mai multe cardiovasculare.
La începutul lunii martie a acestui an, cinci capete ale unor cadavre de la IML Cluj au dispărut după un curs postuniversitar organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj, la care au participat mai mulţi studenţi străini.
Patru medici, printre care şi fostul ocupant al postului de conducere, Costel Siserman, destituit în luna aprilie, în urma scandalului generat de descoperirea în institut a şase cadavre profanate, s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj.