Europarlamentarul Laszlo Tokes a fost reclamat de Noua Dreaptă pentru declaraţiile din vară, când i-a cerut premierului Viktor Orban un sistem de cooperare prin care să ofere "protectorat" Transilvaniei, el fiind citat pentru joi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut luni, la Izvoru Mureşului, că în România doar la directiva lui Stalin a fost organizată Regiunea Autonomă Maghiară şi le-a transmis celor care doresc reînfiinţarea unei regiuni autome că "niciodată" nu se va face reorganizare administrativă pe criterii etnice.
Preşedintele României, Traian Băsescu a avertizat, luni, că, dacă Universitatea de vară de la Băile Tuşnad se va petrece la fel ca în acest an, atunci nu se va mai desfăşura.