Președintele juriului care a desemnat căștigătorul titlului de Capitala Culturală Europeană în 2016 se întreabă dacă nu a luat decizia greșită neacordând premiul orașului Cluj-Napoca.
Primăria municipiului Timişoara a fost sâmbătă, 12 ianuarie, gazda celei de-a doua întâlniri de lucru a Alianţei Vestului, tema fiind colaborarea celor patru oraşe pe programe culturale.
Deși galeriile private de artă au ieșit în ultimul deceniu „ca ciupercile după ploaie”, realitatea este cu totul alta atunci când vine vorba de statutul artistului și modul în care operele de artă sunt promovate în Cluj-Napoca.
Raportul Final al Juriului care a selectat oraşul din România care va deveni Capitală Culturală Europeană în 2021 are câteva concluzii surprinzătoare pentru Cluj.
A susține, în ritmul de acum al presei, o rubrică săptămânală de opinie (la ziar) comportă câteva avantaje și mai multe riscuri. Partea bună este că îți poți organiza timpul, intri într-o cadență și poți păstra ritmul care te ajută să economisești timp. Mai ai avantajul că poți selecta mai riguros subiectele abordate și ai răgazul de a vedea urmările.
De ce a pierdut Cluj-Napoca titlul de Capitală Culturală Culturală Europeană 2021 în competiţia cu Bucureşti, Baia-Mare şi Timişoara?
De vineri seara când a fost anunţat câştigătorul titlului de Capitală Culturală Europeană 2021, tot internetul s-a umplut de păreri mai mult sau mai puţin pertinente şi documentate.
Dacă nu câştigăm titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, “Strategia pentru identitatea istorică a oraşului” rămâne doar o foaie de hârtie.