La Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuța” Cluj-Napoca se implementează noi măsuri în valul 4 al pandemiei de Covid-19. Pacienții vor avea transport asigurat către și de la spital, iar spațiul de spitalizare se extinde.
Vlad Pop, un sportiv clujean, a alergat 620 de km în 7 zile și 12 ore pentru o cauză nobilă. În timp ce alerga dintr-un capăt al țării în altul, de la Cluj la Constanța, îi îndruma pe oameni să doneze pentru burse educaționale, dedicate copiilor bolnavi de cancer.
Salvează vieţi de ani de zile, iar acum el e cel care imploră ajutorul. După ce a participat la zeci de misiuni de căutare şi salvare, un tânăr de 28 de ani din Cluj dă cea mai grea luptă. Pentru propria viaţă.
Prof. dr. Teofil Lung este unul dintre cei mai buni specialişti în chirurgie maxilo-facială din România, cu 7.000 de operaţii la activ.
Operaţia de îndepărtare a unei tumori la un pacient de 44 de ani, a cărui limbă a fost scoasă şi înlocuită cu un muşchi din zona pectorală, a fost declarată reuşită de către echipa medicală de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj-Napoca.
Medici de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj-Napoca fac, miercuri, o operaţie de îndepărtare a unei tumori care a afectat limba unui pacient de 44 de ani, intervenţia presupunând scoaterea în totalitate a limbii şi înlocuirea ei cu muşchi din zona pectorală.