monitorulcj.ro Menu

UPDATE Statutul PNL, modificat. Liberalii anchetați penal, păstrați în funcții cheie

Liberalii renunţă la unele criterii de integritate pentru a-şi proteja membrii aflaţi în funcţii. Liderii PNL doresc să modifice Statutul partidului astfel încât persoanele cu funcţii publice să îşi piardă sprijinul politic doar în cazul unei condamnări definitive, şi nu în momentul în care se începe urmărirea penală, aşa cum prevede în prezent Statutul.

Horea Uioreanu, condamnat DEFINITIV la 2 ani de închisoare cu suspendare

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Sunt în pușcărie, dar și pe statele de plată ale Parlamentului

Gheorghe Nețoiu și Monica Iacob Ridzi sunt condamnați definitiv de justiție la pedepse cu închisoarea, sunt deja încarcerați, dar continuă să beneficieze de sumele forfetare alocate cabinetelor parlamentare din colegiile din care provin. De asemenea, arestaţii preventiv contează la cvorum.

Miron Mitrea, CONDAMNAT DEFINITIV la 2 ani de închisoare cu executare

Miron Mitrea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Irina Jianu a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD.