Locuitorii comunei Sic, din judeţul Cluj, participă, miercuri, la trei slujbe la biserică şi ţin post, mâncând doar porumb fiert, pentru a comemora invazia tătară a localității din 1717, când doar o sută de localnici au scăpat cu viaţă.
În secolul vitezei în care tradițiile dispar încet, dar sigur, iar alte obiceiuri își fac loc în viețile românilor, încă există oameni care consideră Crăciunul un eveniment încărcat de spiritualitate.
Preparate tradiţionale din carne de porc, dulceţuri tradiţionale, ciocolată de casă, ulei presat la rece, costume populare, muzică şi voie bună, asta vor găsi clujenii la Târgul Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri, organizat în parcarea unui supermarket din cartierul Grigorescu.
În Cluj-Napoca, acum mai sunt doar 70 de etnici armeni. Nicio urmă nu mai aminteşte de prezenţa lor în istoria municipiului, ei fiind asimilaţi de populaţia oraşului.
Costume populare, cojoace, vase din ceramică, gemuri şi dulceaţă, miere au fost doar câteva din oferta celor 100 de producători care au participat la Transilvania Fest, în acest week-end la Cluj-Napoca.