Peste o treime dintre români (38%) susţin că sunt membrii unei familii moderne, în care copiii au acces sporit la tehnologie, iar opiniile lor sunt considerate importante, reiese dintr-un studiu de specialitate realizat online şi dat publicităţii marţi.
Aproape 400 de președinți de secții de votare din județele Cluj și Bihor și alți circa 250 din Arad și Timiș, trași la sorți din Corpul Experților Electorali, s-au retras înainte de referendum invocând motive personale și au fost înlocuiți.
Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României din legea care defineşte familia a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ea urmând să ajungă apoi în Senat, camera decizională. Au fost 232 voturi "pentru", 22 de voturi "împotriva" şi 13 abţineri. Votul din Parlament a fost dat chiar de Ziua Europei şi împlinirea a 140 de ani de la proclamarea Independenţei României.