Cea de a şasea ediţie a Galei de excelenţă „10 pentru Cluj – Juniorii Clujului – Speranţele Cetăţii”, a avut loc vineri, 12 decembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor. La evenimentul la care au fost premiați cei mai mai remarcabili dintre elevii din Cluj-Napoca au participat peste 700 de spectactori.
Zece cadre didactice din Universitatea Babeș-Bolyai au primit titlul de “Profesor Bologna” acordat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în cadrul unei Gale organizate la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj, Ştefan Dimitriu, a declarat joi, în cadrul galei de premiere a firmelor din judeţ că, în ciuda faptului că datele statistice par încurajatoare, semnalele din economia reală sunt mai puţin optimiste.