O specie de insecte a apărut în ultimele zile în Cluj-Napoca și nu pot fie îndepărtate prin metodele clasice.
Un tip de insectă aparent necunoscut a „împânzit” Clujul. Oamenii se plâng că acestea se prind de haine și sunt în număr foarte mare, dar și că înțeapă. Specialiștii au câteva recomandări.
Ploșnițele au invadat Clujul în ultima perioadă! Ce e de făcut cu ele?
Ministerul Mediului a lansat un program care are ca obiectiv împiedicarea incidentelor provocate de urși care presupune instalarea de garduri electrice în jurul gospodăriilor.
Problema ciorilor care invadează orașul Cluj-Napoca este discutată de ani de zile. Până acum, însă, nu s-a găsit o soluție.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, în cadrul unei conferințe de presă, că în Ucraina nu a avut loc o invazie a militarilor ruși.
Preşedintelui Traian Băsescu a afirmat, în cadrul unei emisiuni TV, că autorităţile ucrainene au tot dreptul să apere integritatea ţării, dar a precizat că nu prevede o invazie rusă în Ucraina, decât în condiţiile unor „vărsări masive de sânge”.