Au început lucrările la proiectul de amenajare a luncii Someşului Mic, finanţat din fonduri europene. Prima zonă în care se intervine este cuprinsă între străzile Mirăslău și Petuniei. Proiectul are în vedere transformarea Someșului într-un „punct central în viața orașului”.
Din luna mai și până în prezent, în Cluj-Napoca s-au mai realizat 800 de metri de piste pentru biciclete, conform viceprimarului Dan Tarcea. În prezent, Clujul are un total de 42,3 km de piste.
Proiectul de revitalizare a malurilor Someșului se apropie tot mai mult de realizare. Viceprimarul Dan Tarcea susține că startul lucrărilor va fi la începutul anului viitor, după ce se va finaliza etapa de proiectare.
Arhitecții spanioli ai firmei Practica din Madrid, care au câştigat concursul de soluţii „Rethinking Someş”, lansat de Primăria Cluj-Napoca în 2018, au prezentat proiectul care prevede revitalizarea malurilor Someșului în cadrul Bienalei de arhitectură de la Veneția, un important eveniment de profil.
Malurile și apa Someșului sunt poluate cu deșeuri depozitate ilegal, care ajung din Florești la Cluj-Napoca și mai departe.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că patru persoane care au aruncat deșeuri pe malul Someșului au fost amendate.
A fost lansată licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de revitalizare a platoului Sălii Sporturilor.
Administrația locală a eliberat autorizația de construire pentru proiectul de revitalizare a malurilor Someșului Mic.