monitorulcj.ro Menu

Nelegalitatea hotărârilor de CL care privesc ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor prevăzute de OUG 195/2002

Problema de drept referitoare la legalitatea hotărârilor de consiliu local care privesc ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare a fost ridicată de Avocatul poporului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost dezlegată prin Decizia nr. 9/2015.