monitorulcj.ro Menu

La Spitalul Județean Cluj, examinarea RMN a ajuns un lux

Cel mai mare spital din Cluj, Spitalul Clinic Județean de Urgență are două RMN-uri, dar de aproape patru luni pacienții prind cu greu rând la o examinare. O clujeancă a încercat timp de cinci luni să prindă rând, dar nu a reușit. Care sunt motivele acestui haos?

Ferească-ne Dumnezeu de o experienţă ca în Bucureşti. Clujul, complet nepregătit în cazul unei tragedii

Oraş universitar care găzduieşte sute de mii de studenţi, cu concerte live organizate în fiecare săptămână şi cu două cluburi în topul celor mai bune localuri din lume, tragedia din clubul Colectiv din Capitală se poate produce oricând la Cluj. La Cluj avem autospeciale puţine, personal medical insuficient, infrastructură proastă, dotări învechite şi depăşite, locuri puţine în spitale, instituţii care nu ştiu câte cluburi şi localuri există în Cluj-Napoca şi lista poate continua.

Copilotul Răzvan Petrescu, rămâne internat o săptămână la Cluj

Operaţia la care a fost supus copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a durat trei ore şi a fost finalizată cu succes, el urmând să rămână internat cel puţin o săptămână la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca.