Conducerile Direcției Silvice Cluj, respectiv a Ocolului Silvic Cluj vin cu explicații după ce o bucată de pădure de lângă satul Luna de Sus, comuna Florești, a fost tăiată în ultimele săptămâni.
Vineri, 1 martie, la ora 18:00, specialiști, activiști de mediu, oameni politici și iubitori ai Clujului se vor întâlni, la Palatul Urania, pentru o dezbatere privind conservarea și protejarea Pădurii Hoia-Baciu.
Faimoasă în întreaga lume datorită misterului aparte care atrage ca un magnet vânătorii de fenomene paranormale, Pădurea Hoia-Baciu este victima defrișărilor ilegale, susțin producătorii peliculei „The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend?”.
Poliţiştii din Valea Ierii au depistat un bărbat care transporta brazi, fără îndeplinirea condiţiilor legale.
Poliţiştii clujeni au ridicat în vederea confiscării circa 40 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 5.000 de lei, în urma unor acţiuni derulate pentru prevenirea şi depistarea infracţiunilor silvice, pe raza localităţilor Gilău şi Poieni.
Cinci transportatori de lemne au rămas fără marfă miercuri, 5 februarie 2014, după ce poliţiştii clujeni au confiscat-o pentru că nu aveau asupra lor documentele de provenienţă a acesteia.
Poliţiştii clujeni au afectuat, zilele trecute, mai multe controale pe domeniul silvic, referitore la recoltarea, transportul şi comercializarea lemului. În urma raziilor au fost aplicate două amenizi în valoare de 9.000 lei şi au fost confiscaţi aproximativ 70 mc de cherestea în valoare de aproximativ 31.000 lei.
Un bărbat un bărbat de 39 ani, din comuna Căpuşu Mare a fost surprins de poliţiştii clujeni în timp ce transporta lemne fără a deţine acte pentru acestea. Bărbatul a fot amendat iar lemnele au fost confiscate şi predate Ocolului Silvic Cluj-Napoca