Termometrele „fierb” toată săptămâna aceasta, la Cluj fiind preconizate temperaturi de peste 30 de grade în următoarele zile
Cea mai scumpă casă din Cluj-Napoca are 23 de camere și costă 4,5 milioane de euro. Imobilul este situat în cartierul Bună Ziua.
Bazinul Univertas al Universității Babeș-Bolyai (UBB) s-a redeschis pentru public. Când poți să mergi la înot?
Noile măsuri de la 1 iunie au fost anunțate și sunt multe la număr. Cluburile și piscinele interioare se deschid după mai bine de un an de pandemie.
Piscinele interioare rămân închise în continuare, deoarece este greu de controlat distanțarea socială. Cu toate acestea, specialiștii susțin că dezinfectanții pe bază de clor distrug virusul.
După două luni de ploi și vreme rea, a venit în sfârșit căldura dogoritoare a verii și pentru că se apropie weekend-ul ar fi păcat să nu profităm de soare și să ne răcorim la piscină. Iată 5 locuri din Cluj unde poți scăpa de căldura sufocantă a apartamentului.
Părinții nu vor mai primi bani să stea cu copiii acasă, dar vestea bună este că se deschid piscinele, așa că pot merge cu copiii la scaldă în timpul liber.
Lista completă a măsurilor de relaxare care vor intra în vigoare începând de luni, 15 iunie a fost publicată.