monitorulcj.ro Menu

Fostul preot Cristian Pomohaci se plânge de atacurile din presă

Fostul preot Cristian Pomohaci a transmis o scrisoare comisiilor de cultură şi media din Camera Deputaţilor, respectiv Senat, în care cere sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, referitor la atacurile din presă la adresa sa.

Cristian Pomohaci a fost dat afară din preoţie

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie, decizia putând fi atacată la mitropolit în termen de 15 zile, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, părintele Oliviu Botoi.

Consistoriul Eparhial a judecat cazul preotului Pomohaci; ce decizie s-a luat

Membrii Consistoriului Eparhial de la Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia s-au întrunit joi şi au judecat cazul preotului Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, hotărârea luată urmând să fie comunicată în mod public în cursul zilei de vineri.