În cazul în care te întrebi cine stabilește cotele la pariurile sportive și de ce există diferențe între diverse agenții și/sau platforme online, ne-am gândit să venim aici cu o serie de informații utile.
Tribunalul Cluj a achitat, pe motiv că faptele imputate nu există, dosarul care a vizat transferul a 11 fotbaliști de la FC Universitatea Cluj SA la FC Petrolul Ploieşti SA, în cursul anului 2012.
Creșterea ofertei de valută a permis leului să se aprecieze față de euro la minimul ultimelor trei săptămâni, în timp ce dolarul și-a continuat ascensiunea iar francul elvețian a făcut un pas înapoi după ce a atins marți maximul ultimilor cinci ani.
În ultimele opt ședințe, excepție făcând cea de luni, cursul euro s-a instalat peste pragul de 4,779 lei, semn că se acumulează presiuni pentru depășirea pragului de 4,78 lei.
În ultima săptămână din octombrie, leul a avut o evoluție calmă faţă de euro, luna închizându-se la 4,7576 lei, mai sus cu numai 0,64 bani comparativ cu sfârșitul lui septembrie. Luna trecută dolarul a pierdut aproape nouă bani iar francul elvețian circa șase bani.
Moneda națională a avut o ședință mai liniștită, pe fondul reducerii aversiunii față de risc de pe piețele internaționale, și a reușit să recupereze o parte din pierderile suferite marți.
Valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare realizate în 2017 în municipiul Cluj-Napoca a fost cu 30% mai mare decât cea din 2016, arată un ghid imobiliar realizat de o firmă de consultanţă care realizează această analiză de cinci ani.
Calmarea tensiunilor politice locale, prin demiterea șefei DNA, a oferit leului posibilitatea să își stabilizeze poziția față de euro, care a atins în 21 iunie maximul său istoric de 4,6695 lei.