Extinderea rețelei de stații de încărcare a vehiculelor electrice se află printre propunerile care se doresc a fi implementate la Cluj. Municipiul, al patrulea oraș cu cele mai multe stații de încărcare din România.
Trotinetele parcate în locuri interzise sunt ridicate de Regia Autonomă a Domeniului Public, operatorul fiind sancționat cu amenzi cuprinse între 200 și 400 de lei.
Trotinetele electrice împânzesc Clujul. În ultimul timp, oamenii le lasă în cele mai neașteptate locuri din oraș.
A fost aprobat regulamentul pentru folosirea trotinetelor electrice. Vezi pentru ce se pot primi amenzi.
Clujul este din nou împânzit de trotinetele electrice, care au dat mari bătăi de cap administrației locale, dar și clujenilor, care se trezeau cu ele în mijlocul străzii.
Parcările pe trotuare ale trotinetelor electrice îi frustrează pe șoferii clujeni. Deși „Clujul nu mai este pentru mașini”, nici „trotuarele nu sunt pentru trotinete”, spune un clujean.
Trotinetele electrice parcate haotic prin oraș sunt ridicate de Primărie prin RAPD și duse la depozit.
Regulamentul pentru trotinetele electrice operate de firme private intră în vigoare începând de luni, 16 noiembrie. La ce trebuie să fie atenți utilizatorii și ce amenzi prevede regulamentul?