Ministerul Afacerilor Externe anunță că autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de COVID-19. Vor putea intra în țară românii vaccinați ori cei care demonstrează că au anticorpi. Intrarea, permisă turiștilor doar prin două puncte de trecere a frontierei.
Anual, mii de români iau cu asalt sudul Italiei pentru a vizita Insulele Eoliene. De acum încolo, se vor gândi de două ori dacă se vor aventura în astfel de locuri.
După ce presa a relatat mai multe cazuri în care polițiștii ucraineni au încercat să obțină mită de la turiștii români care schiază în Bukovel, reprezentanții stațiunii informează schiorii cum să evite aceste abuzuri.
Cei 15 turişti români care erau blocaţi joi în Cisiordania au ajuns în cursul serii la Tel Aviv, iar azi-noapte s-au îmbarcat într-o cursă Tarom cu destinaţia Bucureşti, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Mai mulţi turişti români au fost jefuiţi într-un spaţiu de servicii situat în apropierea unei autostrăzi din regiunea italiană Aosta, informează publicaţia franceză Le Dauphiné.
30 dintre cei 1000 de turiști români afectați de inundațiile produse în stațiunea Albena din Bulgaria se vor întoarce în țară cu un autocar al autorităților române. Alături de turiști vor fi transportate în țară, cu ajutorul unor platforme, și 8 autoturisme, potrivit unui comunicat al Guvrenului.
Guvernul bulgar a decretat zi de doliu naţional pentru data de 23 iunie după ce inundațiile din ultimele săptămâni din nord-estul țării au dus la moartea a 14 oameni, printre care şi doi copii. Puhoaiele au inundat staţiunile de pe coasta bulgară a Mării Negre printre care și Staţiunea Albena, unde sunt şi turişti români care au rpmas blocați aici.
Roma, Viena şi Paris sunt oraşele din străinătate preferate de turiştii români pentru a petrece Revelionul, urmate de Istanbul şi Barcelona, perioada medie a unui sejur în această perioadă fiind de 4 nopţi, iar tariful mediu de 450 euro/persoană, potrivit unui studiu al Vola.ro.