Profesorul de relații internaționale și diplomatul clujean Valentin Naumescu explică semnificația celor TREI zile importante pentru România. Victoria în Al Doilea Război Mondial, din 8 mai 1945. Fondarea Uniunii Europene, în 9 mai 1950. Independența de stat a României din 10 mai 1877.
Liderii principalelor instituții ale Uniunii Europene au semnat vineri Angajamentul social comun de la Porto, prin care au fost stabilite mai multe obiective pentru viitor, unul dintre acestea fiind ca până în 2030, 78% dintre europeni să aibă un loc de muncă.
Europarlamentarul și președintele PNL Cluj, Daniel Buda, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei, amintind importanța intrării României în UE. Acesta a precizat că țara noastră trebuie să continue să contribuie la dezvoltarea Uniunii Europene.
Ziua Europei a fost sărbătorită în mod inedit în câteva oraşe ale ţării.
Clujenii vor putea sărbători luni, 9 mai, Ziua Europei, prin organizarea unei expoziţii de materiale de informare europeană. Aceasta va fi amplasată în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, lăngă Clădirea Casino, modernizată şi reabilitată din fonduri europene, anunță reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.
Moment istoric cu triplă semnificaţie, Proclamarea Independenţei de Stat a Romaniei, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei, ziua de 9 mai a fost marcată şi la Turda printr-un ceremonial militar – religios la Monumentul Eroilor din faţa Catedralei Ortodoxe.
Primăria municipiului Cluj-Napoca va sărbători Ziua Europei, sâmbătă, 9 mai 2015, prin organizarea unei expoziţii de materiale de informare europeană amplasată în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, lăngă Clădirea Casino, modernizată şi reabilitată din fonduri europene.
Moment istoric cu triplă semnificaţie, Proclamarea Independenţei de Stat a Romaniei, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei, ziua de 9 mai a fost marcată şi la Turda printr-un ceremonial militar - religios, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor din faţa Catedralei Ortodoxe.