monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria cere bani la UE pentru Spitalul Clujana

Primăria Cluj-Napoca a aplicat pentru obţinerea unei finanţări de 32 milioane lei de la Uniunea Europeană, bani care vor fi cheltuiţi pentru modernizarea Spitalului Clujana.

Spitalul Municipal Clujana

Multe din spitalele din toată ţara cheltuiesc mare parte din banii pe care îi primesc de la bugetul de stat sau de la cel local pentru achitarea datoriilor către furnizori, aceste datorii fiind frecvent din anul precedent. Astfel că modernizarea şi achiziţionarea de aparatură de ultimă oră trece pe planul doi. De exemplu, la Spitalul Municipal Cluj-Napoca se fac lucrări de reparaţii de mai mulţi ani, însă nici în momentul de faţă, unitatea sanitară nu a fost modernizată complet. Încă mai e nevoie de lucrări importante de modernizare, în special la etajele inferioare şi parter unde interiorul unităţii sanitare arată ca în anii ’90: uşile unor cabinete sunt din placaj, zugrăveala este cu pete şi urme de igrasie în unele locuri, iar la saloanele de dializă nu au fost făcute lucrări ample de modernizare.

Bani europeni pentru modernizare, ceruţi încă din 2009

În anul 2009, Primăria Cluj-Napoca a depus un proiect pentru modernizarea şi echiparea cu aparatură modernă a ambulatoriului Spitalului Municipal Clujana. A fost declarat eligibil, dar a fost trecut pe lista de rezervă datorită neîncadrării în suma acordată regiunii nord-vest pentru domeniul respectiv. În decembrie 2012, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest le-a comunicat autorităţilor locale că se va continua evaluarea proiectului, dar cu o revizuire şi reevaluare a documentaţiei. “În 31 ianuarie 2013 s-a depus documentaţia revizuită: listele detaliate pentru echipamente şi dotări (s-a achiziţionat între timp computerul tomograf (CT) de către Spitalul Municipal şi s-a solicitat achiziţia prin proiect a unui RMN, în loc de CT), graficul de realizare a investiţiei cu valori, au fost actualizate devizul general şi devizele pe obiecte; au fost actualizate şi modificate toate secţiunile din cererea de finanţare privind solicitantul, activităţile, managementul şi monitorizarea proiectului, indicatorii”, se arată în proiectul de hotărâre.


În şedinţa de Consiliu Local de joi va fi supus votului consilierilor proiectul de hotărâre privind modernizarea şi echiparea cu aparatură modernă a ambulatoriului.

Valoarea totală a proiectului este de peste 32 milioane lei, din care peste 12 milioane lei vor fi cheltuiţi pentru dotarea cu aparatură şi echipamente, aproape 6 milioane lei pentru lucrări de modernizare şi aproximativ 3 milioane lei pentru supraetajare.


Spitalul Clujana deţine unul din cei 4 roboţi Da Vinci din ţară

Primăria Cluj-Napoca a alocat periodic bani pentru plata datoriilor spitalului şi pentru lucrări de modernizare. Cu toate că Spitalul Clujana are nevoie de lucrări ample de reabilitare, în această unitate sanitară medicii fac operaţii cu robotul Da Vinci, un sistem robotic modern. În ţară mai există doar trei astfel de roboţi, toţi în Bucureşti. Da Vinci este un sistem robotic chirurgical care permite efectuarea de operaţii minim invazive în urma cărora pacientul se recuperează mult mai rapid decât în cazul operaţiilor clasice, cu bisturiul. În plus, pacientul pierde mult mai puţin sânge, incizia fiind una de dimensiuni reduse.