monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tânăr de 19 ani rănit grav după ce a intrat cu maşina în scările cimitirului

În 3 ianuarie, la ora 04.30, un şofer de 19 ani din Gherla a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în scările de la intrarea în cimitir. Tânărul a fost rănit grav în urma accidentului.

Foto arhiva

"În 03.01.2014, ora 04:30, un conducător auto de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Liviu Rebreanu din municipiul Gherla, jud. Cluj, din direcţia Fizeşu Gherlii spre Gherla, datorită neadaptării vitezei la condiţii de carosabil acoperit cu polei, în dreptul cimitirului ortodox a pierdut controlul asupra direcţiei, a trecut cu autoturismul pe sensul opus de mers  după care a părăsit partea carosabilă rulând prin şanţul din partea stângă a direcţiei de mers, unde a lovit frontal scările din beton care permit accesul în cimitir", au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
În urma accidentului conducătorul auto a fost rănit grav. Cu ocazia testării a rezultat că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.