Actualitate
Tânăr accidentat grav, pe strada Paris
Un tânăr de numai 19 ani a fost accidentat grav, vineri dimineaţă, pe strada Paris în timp ce trecea strada neregulamentar.
„În jurul orei 7:50, pe strada Paris, un pieton a fost lovit în timp ce trece neregulamentar strada. Tânărul este în vârstă de 19 ani şi este din Cluj-Napoca. Acesta a fost acroşat de un autoturism al cărui şofer este în vârstă de 37 de ani. A fost transportat de urgenţă la spital, iar în acest moment continuă cercetările”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.