monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine este dr. Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic

Dr. Radu Zamfir

Echipa medicală care se afla în avionul prăbuşit în Munţii Apuseni luni după-amiază era condusă de dr. Radu Zamfir de la Spitalul de Urgenţă Fundeni. El se numără printre cei cinci care au supravieţuit teribilului accident.

Radu Zamfir are 39 de ani şi a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti în 1998, cu media generală de promovare a anilor de studii 9,63 şi media la examenul de licenţă 10. Este medic specialist chirurgie generală din octombrie 2006 şi lucrează la Institutul Clinic Fundeni, în Laboratorul de Cercetare Chirurgie. El a participat la zeci, poate chiar sute de transplanturi alături de prof. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni.

Potrivit gandul.info, dr. Zamfir a avut chiar ocazia să coordoneze operaţii extrem de rare, cum ar fi cazul unei femei care avea o grupă sanguină extrem de rară, respectiv B3 pozitiv, ai cărei familii a acceptat să doneze organele şi pentru care donatori se găsesc extrem de rar. „De obicei, cei care au grupe sanguine mai rare aşteaptă mai mult pe lista de aşteptare, deci motivul bucuriei este mai mare",  declara Radu Zamfir, în urmă cu 9 luni, atunci când a efectuat transplantul de ficat la Fundeni.


Radu Zamfir este unul dintre cei 35 de medici coordonatori ai transplantului de ficat din România.El, împreună cu ceilalţi trei colegi ai săi, trebuiau să ajungă la Oradea pentru a preleva mai multe organe de la o pacientă aflată în moarte cerebrală. Din nefericire, nu şi-au mai dus misiunea la capăt.

Dr. Zamfir a fost cel care le-a acordat prim-ajutor victimelor din avion. Gheorghe Giurgiu, tânărul de 33 de ani care a ajuns primul la locul accidentului, a povestit că l-a găsit pe dr. Radu Zamfir făcându-i respiraţie gură la gură tinerei studente care ulterior a murit.