monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Termenii Facebook care au schimbat modalitatea de a vorbi

Platforma de socializare Facebook a schimbat, în cei zece ani de la lansare, felul oamenilor de a comunica şi a introdus o serie de termeni în limbajul vieţii moderne, multora dintre aceştia, între care "perete", "etichetare" şi "statut", fiindu-le modificat sensul.

Termenii Facebook care au schimbat modalitatea de a vorbi

Facebook, considerată în momentul de faţă cea mai importantă reţea de socializare din lume, împlineşte marţi zece ani de la lansare, o vârstă a maturităţii, dar totuşi un moment dificil pentru acest site care se luptă să îşi păstreze utilizatorii tineri, informează CNN.

Până la apariţia Facebook, nimeni nu folosea cuvântul "prieten" (friend) ca verb ("to friend" este folosit de vorbitorii de limbă engleză cu sensul de "a se împrieteni"). Acum, nu este nimic ieşit din comun ca utilizatorii platformei să roage pe cineva să îşi spună numele pe litere pentru a se împrieteni pe Facebook. Pe de altă parte, toată lumea vrea să fie popular. "Prietenul" Facebookului a fost înaintaşul "followerului" de pe Twitter, de aceea utilizatorii acestor platforme seamănă de cele mai multe ori cu membrii unui adevărat cult, potrivit Mediafax.


"Unfriend", cuvântul anului 2009

Utilizatorii care s-au săturat de opiniile politice ale unui "prieten" pot foarte uşor să se "des-prietenească" (unfriend). Prin opţiunea "des-prietenire", Facebook a creat o nouă "scurtătură" pentru a renunţa la o prietenie sau la o cunoştinţă. "Des-prietenirea" de cineva este considerată un pas mult mai drastic decât blocarea unui utilizator sau reducerea numărului articolelor publicate de acesta. Termenul a fost adăugat în argoul profesional de New Oxford English Dictionary, care a desemnat "unfriend" ca fiind cuvântul anului 2009.

De asemenea, în urmă cu câţiva ani, "statut" era o modalitate de a măsura rangul profesional sau social al unei persoane. Apoi, Facebook a început să le ceară utilizatorilor să îşi publice "updates/ noi informaţii" privind activitatea lor şi, dintr-o dată, "updatarea statusului" (actualizarea stării) a însemnat mai mult decât schimbarea domiciliului într-un cartier mai bun.


Una dintre cele mai aprinse dezbateri pe Facebook a fost introducerea butonului "îmi place" (like), care a apărut în 2009 şi, curând, a fost preluat de diferite site-uri. Deodată, utilizatorii puteau aproba actualizările, glumele şi pozele altor utilizatori cu copiii lor, pisicile şi câini etc. Astfel, nu a durat mult până când utilizatorii au cerut introducerea comenzii "nu îmi place" (disike). De asemenea, Instagram, Pinterest şi alte reţele de socializare au adoptat modelul comenzii "îmi place", deşi au ales să apeleze la un model în formă de inimă. Toate acestea au condus la folosirea expresiei "i-am dat like", în timp ce utilizatorii au început să strângă "like-uri" ca o metodă de măsurare a popularităţii şi angajamentului.

"A distribui" (share) pare un cuvânt mai folosit în anii de şcoală, atunci când materialul didactic nu era suficient. Apoi, apare Facebook, şi toată lumea - nu doar cei generoşi - devin "distribuitori". Comenzile de "distribuire" au apărut pe toate site-urile. "Share This. Tweet This! Pin This! Snap This!".


De-a lungul anilor, Facebook a încurajat "vizitatorii" profilului unui prieten să îi scrie acestuia pe "perete" (wall). Ideea "peretelui" a fost considerată ciudată în acel moment când alte reţele de socializare doar promovau anumite pagini. În 2011, Facebook a înlocuit "peretele" cu actuala formă numită "cronologie" (timeline), care afişează actualizările în ordine cronologică.

 


 

Etichete: facebook