monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alegerile din Ungaria nu au fost "nici libere, nici corecte". Vezi cine afirmă asta!

Fostul premier socialist şi unul dintre liderii alianţei de stânga, Ferenc Gyurcsany, a apreciat că alegerile legislative desfăşurate duminică, în Ungaria, şi la care partidul conservator al lui Viktor Orban s-a clasat pe primul loc, nu au fost "nici libere, nici corecte".

Alegeri parlamentare în Ungaria

El a insistat că legea electorală şi situaţia politică nu au reuşit să le asigure alegătorilor "un acces egal la informaţii".

"Consider că alegerile nu au fost legitime, dar am participat la ele, deoarece nu putem să cedăm ţara noastră fără luptă", a adăugat Gyurcsany, în vârstă de 52 de ani, un economist strălucit, care l-a învins pe Viktor Orban la alegerile din 2006.


Totuşti, el speră că rezultatele finale vor fi mai "echilibrate".

Gyurcsany a afirmat că partidele de stânga din opoziţie vor participa separat la alegerile pentru Parlamentul European, însă vor coopera înainte de alegerile municipale din toamnă.


La rândul său, Gergely Gulyas, un deputat al partidului Fidesz, care a obţinut o victorie detaşată, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, s-a declarat mulţumit de desfăţurarea alegerilor şi a declarat că noul sistem electoral din Ungaria s-a dovedit a fi robust.