monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Judecarea dosarului ICA se va relua în 4 august

Judecătorii Curții de Apel București au fixat ieri seară un nou termen de audieri în dosarul ICA, la data de 4 august 2014.

Judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea au reluat, ieri, de la ora 11.00, deliberările în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru o fraudă de 60 milioane euro la privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

În acest dosar, alături de Dan Voiculescu, au fost audiați ieri și Pop Flavius Adrian, fostul membru din Consiliul de Administrare al ICA, Gheorghe și Constantin Baciu, membri A.G.A ai ICA, foștii cenzori ICA Grigore Marinescu, Petre Alexandru și  Ene Vica, Corneliu Popa, fost director general și fost președinte al Consiliului de Administrație al Agentiei Domeniilor Statului,  Sorin Pantiş, fostul ministru al Comunicaţiilor și fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi.


Fetele lui Dan Voiculescu, Camelia si Corina, au fost chemate și ele în fața instanței, după ce s-a pus sechestru și pe o parte din averea lor, dar ele nu s-au prezentat, fiind reprezentate de avocatul Gheorghiță Mateuț.

Înaintea începerii audierilor avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut în mai multe rânduri amânarea procesului, invocând că judecătoarea Camelia Bogdan nu ar fi competentă să judece dosarul, pentru că pe 1 iulie nu era încă judecător de curte de apel, ci de tribunal. Cererea a fost susţinută şi de ceilalţi avocaţi din dosar, în final fiind respinsă de instanţă, care a trecut la audierea inculpaţilor.